Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Tebea) a fost un avocat român transilvanean care a jucat un rol important în Revolutia de la 1848 din Transilvania. A fost conducatorul de fapt al Tarii Motilor în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvaneni, cu ajutor austriac, împotriva trupelor revolutionare maghiare ale lui Lajos Kossuth. 

S-a nascut în Muntii Apuseni într-o familie de moti înstariti. Tatal sau, Alexandru Iancu, a fost padurar, apoi jude domenial. Având o situatie materiala buna, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului si Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mures. Îsi ia examenul de avocat în anul 1848. 

În preajma izbucnirii revolutiei facea parte dintre fruntasii intelectualitatii românesti transilvanene, luptatoare pentru emancipare sociala si nationala. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848 si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni, în rândurile carora si-a câstigat o mare popularitate. 

Punerea greoaie în practica a legii privitoare la desfiintarea iobagiei în Transilvania, refuzul guvernului revolutionar ungar de a acorda libertati nationale românilor si votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea fortelor revolutionare române si ungare si la ridicarea taranimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei nationale. Avram Iancu a devenitconducatorul ostii taranesti antirevolutionare. În fruntea acestei osti si în colaborare cu autoritatile militare austriece a organizat apararea în Muntii Apuseni si a respins numeroasele atacuri ale trupelor revolutionare maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "craiul muntilor". 

Pe 4 mai 1849 a dat o noua organizare civila Muntilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o sedere de 10 luni la Viena, unde a tinut legatura cu autoritatile imperiale austriece. Luptele din Muntii Apuseni slabisera atât fortele revolutionare ale maghiarilor cât si pe cele ale românilor. Armata tarista, chemata în ajutor de împaratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revolutionara maghiara la Sighisoara. Coplesite de armatele austriece si de cele rusesti, tradate de unii generali, trupele revolutionare maghiare au capitulat la Siria pe 13 august 1849.

În ultimele doua decenii ale vietii sale a suferit de o boala psihica. A ramas în memoria colectiva ca umblând din sat în sat si cântând din fluier. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872 la Baia de Cris. A fost îngropat la Tebea, jud. Hunedoara, lânga "Gorunul lui Horea";.